top of page

Mercedes Benz W115

 

''Dupa revoluție în 91-92, am mers cu un taxi Mercedes Cobră și m-am îndrăgostit de ea.  După aceea intodeauna mi-am dorit să îmi cumpăr un Mercedes model Cobră și ulterior  un Bot de cal”.   Pe ,,Margareta” am văzut-o prima data într-un ziar, fiind de vânzare, în Ploiești, în 2008. 

Am sunat și propietarul mi-a spus să mă întorc înapoi deși eu mergeam spre Sibiu și era ora 22:00. Săptămâna următoare, am mers și am văzut-o în București. Caroseria era toată coaptă și vopseaua era toată oxidata, dar motorul era 100% original.  Ne-am înțeles cu banii și cu avansul și după 6 luni am achitat valoarea integral, iar în vară lui 2009 am adus-o în Sibiu. 

Prima încercare a fost când am condus-o personal de la București spre Sibiu și a trebuit să mă învăț cu schimbătorul la volan, nu vreau să îmi aduc aminte de Blvd. Ștefan cel Mare din București.  Dotările ei sunt: tapițerie din piele, schimbător la volan, scut și masca este specială.  A fost mașina unui Ambasador român în Brazilia, a venit pe comandă și a mai avut un singur proprietar înaintea mea.  Am recondiționat caroseria ( vopsit, toate chederele schimbate) toate piesele aduse la comandă și Tavi din Sibiu mi-a procurat motorul de la ventilare/încălzire. Cel vechi era blocat și ardea mereu siguranțele.  La motor nu am schimbat decât consumabile, iar acum am ceva probleme cu furtune și racorduri care sunt învechite, dar motorul merge perfect.  Nu mă pricep la mașini decât să le conduc.  Înainte de Margareta, am avut un Mercedes Cobră pe care îl porneam cu atractorul” a¦la 200 Km apapa” cam 3 litri de ulei  dar mi-am făcut damblaua, mi-am luat Mercedes-ul visat.  Acum cu Margareta am avut noroc că merge foarte bine și arată bine și sper cu ajutorul vostru să o aduc la condiția ei de acum mulți, mulți ani.   Tavi din Sibiu mi-a promis că mă ajută.  P.S. și tata are un Mercedes Cobră din anul 1982, achiziționat tot de mine. 

 

Furnizori agreaţi:

bottom of page